Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Această pagină nu prezintă momentan conținutul Ghidului programului Erasmus+ 2022. Cu toate acestea, puteți să descărcați ghidul complet pentru 2022 în format PDF, în limba preferată, făcând clic pe „Download”, în partea dreaptă a acestei pagini.

Acreditarea Erasmus în domeniul educației și formării profesionale, al învățământului școlar și al învățământului pentru adulți

Acreditarea Erasmus este un instrument destinat organizațiilor din domeniul educației și formării profesionale, al educației școlare și al învățământului pentru adulți care doresc să inițieze activități de schimb și cooperare la nivel transfrontalier. Acordarea acreditării Erasmus confirmă faptul că solicitantul a elaborat un plan de punere în aplicare a unor activități de mobilitate de înaltă calitate, ca parte a unui efort mai amplu de a-și dezvolta organizația. Acest plan, denumit „planul Erasmus”, reprezintă o parte esențială a cererii de acreditare Erasmus.

Solicitanții pot depune o cerere de acreditare Erasmus individuală pentru organizația lor sau de acreditare Erasmus pentru coordonatorii consorțiului de mobilitate, după cum se explică mai jos. Experiența anterioară în cadrul programului nu este necesară pentru depunerea cererii.

Organizațiilor care dețin deja o acreditare Erasmus li se poate acorda o etichetă de excelență pentru a li se recunoaște activitatea anterioară și devotamentul față de calitate.

CUM SE POT ACCESA OPORTUNITĂȚILE DE MOBILITATE CU O ACREDITARE ERASMUS?

Solicitanții care primesc acreditarea Erasmus vor avea acces simplificat la oportunitățile de finanțare aferente Acțiunii-cheie 1 în domeniul lor corespunzător de activitate. Cererea anuală de finanțare pentru proiecte acreditate este prezentată în capitolul dedicat fiecărui domeniu acoperit de acreditările Erasmus.

OBIECTIVELE ACȚIUNII

ÎN TOATE CELE TREI DOMENII:

Consolidarea dimensiunii europene a predării și învățării prin:

  • promovarea valorilor incluziunii și diversității, a toleranței și a participării democratice
  • promovarea cunoașterii patrimoniului și diversității europene comune
  • sprijinirea dezvoltării de rețele profesionale în întreaga Europă

ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘI FORMĂRII PROFESIONALE:

Contribuția la punerea în aplicare a Recomandării Consiliului privind educația și formarea profesională și a Declarației de la Osnabrück, precum și la Agenda pentru competențe în Europa și la crearea Spațiului european al educației prin:

  • creșterea calității educației și formării profesionale inițiale și continue (EFPI și EFPC)
  • consolidarea competențelor-cheie și a competențelor transversale, în special a învățării limbilor străine
  • sprijinirea dezvoltării competențelor specifice locului de muncă necesare pe piața actuală și viitoare a muncii
  • schimbul de bune practici și promovarea utilizării de metode și tehnologii pedagogice noi și inovatoare, precum și sprijinirea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, a formatorilor, a mentorilor și a altor membri ai personalului din domeniul educației și formării profesionale
  • consolidarea capacității furnizorilor de EFP de a realiza proiecte de mobilitate de înaltă calitate, precum și a capacității lor de a forma parteneriate de calitate, dezvoltându-și totodată strategia de internaționalizare
  • asigurarea unei posibilități realiste de mobilitate pentru orice cursant încadrat în EFPI și EFPC, precum și creșterea duratei medii de mobilitate a cursanților din domeniul EFP pentru a spori calitatea și impactul mobilității
  • promovarea calității, a transparenței și a recunoașterii rezultatelor învățării în perioadele de mobilitate petrecute în străinătate, în special prin utilizarea instrumentelor și mijloacelor europene disponibile în acest scop

ÎN DOMENIUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘCOLAR

Creșterea calității predării și învățării în învățământul școlar prin:

  • sprijinirea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, a directorilor unităților de învățământ și a altor categorii de personal din unitățile de învățământ
  • promovarea utilizării noilor tehnologii și a metodelor inovatoare de predare
  • îmbunătățirea învățării limbilor străine și a diversității lingvistice în școli
  • sprijinirea schimbului și a transferului de bune practici în materie de predare și de dezvoltare a școlilor

Contribuția la crearea Spațiului european al educației prin:

  • consolidarea capacității școlilor de a se angaja în schimburi și cooperare transfrontaliere și de a realiza proiecte de mobilitate de înaltă calitate
  • transformarea mobilității în scopul învățării într-o posibilitate realistă pentru orice elev din învățământul școlar
  • promovarea recunoașterii rezultatelor învățării obținute de elevi și de personal în cursul perioadelor de mobilitate petrecute în străinătate

ÎN DOMENIUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PENTRU ADULȚI:

Contribuția la crearea Spațiului european al educației și la Agenda pentru competențe în Europa prin:

  • creșterea calității educației învățământului formal, informal și nonformal pentru adulți
  • îmbunătățirea calității ofertei de învățământ pentru adulți prin profesionalizarea personalului aferent și consolidarea capacității furnizorilor de învățământ pentru adulți de a implementa programe de învățare de înaltă calitate
  • creșterea calității predării și învățării în toate formele de învățământ pentru adulți și asigurarea relevanței acesteia pentru nevoile societății în general
  • îmbunătățirea învățământului pentru adulți în vederea consolidării competențelor-cheie definite în cadrul general al UE (2018), inclusiv a competențelor de bază (alfabetizare, competențe numerice, competențe digitale) și a altor abilități de viață
  • consolidarea capacității furnizorilor de învățământ pentru adulți și a altor organizații cu rol în domeniul învățământului pentru adulți de a realiza proiecte de mobilitate de înaltă calitate
  • sporirea participării adulților de toate vârstele și din toate mediile socioeconomice la învățământul pentru adulți, în special prin încurajarea participării organizațiilor care lucrează cu cursanți defavorizați, a micilor furnizori de învățământ pentru adulți, a organizațiilor nou-venite în program și a organizațiilor cu mai puțină experiență, precum și a organizațiilor de bază din comunitățile locale

Criterii de eligibilitate

Cine poate depune o cerere?

În domeniul educației și formării profesionale:

  1. Organizații care oferă educație și formare profesională inițială sau continuă
  2. Autorități publice locale și regionale, organisme de coordonare și alte organizații cu rol în domeniul educației și formării profesionale
  3. Întreprinderi și alte organizații publice sau private care oferă găzduire, formare sau lucrează în alt mod cu cursanții și ucenicii care urmează un parcurs de educație și formare profesională

În domeniul învățământului școlar:

  1. Unități de învățământ preșcolar, primar sau secundar[1]
  2. Autorități publice locale și regionale, organisme de coordonare și alte organizații cu un rol în domeniul învățământului școlar

În domeniul învățământului pentru adulți:

  1. Organizații care oferă învățământ formal, informal și nonformal pentru adulți[2]
  2. Autorități publice locale și regionale, organisme de coordonare și alte organizații cu un rol în domeniul învățământului pentru adulți

Definiții și principii aplicabile în toate cele trei domenii

Eligibilitatea organizațiilor potrivit condiției (1) se va stabili pe baza programelor și a activităților educaționale pe care le desfășoară acestea. O organizație poate fi eligibilă în mai multe domenii dacă oferă diferite programe și activități educaționale.

Autoritatea națională competentă din fiecare țară va defini:

  • programele și activitățile educaționale care permit organizațiilor să fie eligibile potrivit condiției (1) și
  • organizațiile care sunt eligibile potrivit condiției (2).

Definițiile aplicabile și exemple de organizații eligibile vor fi publicate pe site-ul agenției naționale responsabile.

Țări eligibile

Fiecare organizație solicitantă trebuie să fie stabilită într-o țară participantă la program.

Organizații de sprijin

Toate celelalte organizații active în domeniul educației și formării pot participa ca organizații de sprijin pentru beneficiarii acreditați. Rolul și obligațiile organizațiilor de sprijin trebuie definite în mod formal între acestea și beneficiarul acreditat. Toate contribuțiile organizațiilor de sprijin trebuie să respecte standardele de calitate Erasmus.

Unde se depune cererea?

Cererile trebuie depuse la agenția națională din țara în care este stabilită organizația solicitantă.

Termen-limită pentru depunere

19 octombrie ora 12:00:00 (ora Bruxelles-ului la amiază)

Standardele de calitate Erasmus

Solicitanții de acreditare Erasmus trebuie să se angajeze să respecte standardele de calitate Erasmus prezentate pe site-ul Europa: https://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/resources/documents/erasmus-quality-standards-mobility-projects-vet-adults-schools_ro

Standardele de calitate Erasmus pot fi actualizate în perioada de valabilitate a acreditării. În acest caz, se va solicita acordul organizațiilor acreditate înainte ca acestea să poată depune o cerere pentru următorul grant.

Numărul cererilor

O organizație poate depune câte o singură o cerere pentru fiecare dintre cele trei domenii care fac obiectul prezentei cereri de propuneri: învățământul pentru adulți, educația și formarea profesională și învățământul școlar. Organizațiile care solicită acreditarea în mai multe domenii trebuie să depună câte o cerere separată pentru fiecare domeniu.

Organizațiile care dețin deja o acreditare Erasmus nu pot solicita o nouă acreditare în același domeniu.

Tipuri de cereri

Solicitanții pot depune cererea în calitate de organizație individuală sau de coordonator al unui consorțiu de mobilitate. Nu este posibil să se solicite ambele tipuri de acreditare în același domeniu.

Acreditarea Erasmus pentru coordonatorii consorțiilor de mobilitate

Un consorțiu de mobilitate este un grup de organizații din aceeași țară care pune în aplicare activități de mobilitate ca parte a unui plan comun Erasmus. Fiecare consorțiu de mobilitate este coordonat de o singură organizație coordonatoare: un coordonator al consorțiului de mobilitate care trebuie să dețină o acreditare Erasmus.

Coordonatorul consorțiului de mobilitate poate organiza singur activități (la fel ca orice organizație cu acreditare individuală) și, în plus, are posibilitatea de a oferi oportunități de mobilitate altor organizații membre ale consorțiului său. Nu este necesară acreditarea Erasmus pentru membrii consorțiului.

Solicitanții care vizează o acreditare de coordonator de consorțiu de mobilitate vor trebui să descrie, în cererea depusă, scopul și componența planificată a consorțiului. Toate organizațiile membre ale consorțiului planificat trebuie să fie din aceeași țară ca și coordonatorul consorțiului de mobilitate. În această etapă, nu este însă necesară o listă exactă a membrilor consorțiului.

Pentru detalii suplimentare, consultați regulile aplicabile proiectelor de mobilitate acreditate.

Criterii de selecție

Solicitanții trebuie să dispună de capacitate operațională și profesională suficientă pentru a pune în aplicare planul Erasmus propus, inclusiv cel puțin doi ani de experiență relevantă în domeniul pentru care se depune cererea și, în cazul coordonatorului consorțiului de mobilitate, de capacitate adecvată pentru coordonarea consorțiului.

Consultați partea C din prezentul ghid pentru a afla informații suplimentare cu privire la criteriile generale privind capacitatea operațională și la cerințele specifice pentru solicitanții de acreditare.

Criterii de excludere

Solicitanții trebuie să depună o declarație semnată pe propria răspundere din care să reiasă că nu se află în niciuna dintre situațiile menționate în criteriile de excludere enumerate în partea C din prezentul ghid, că planul Erasmus prezentat are un conținut original, creat de organizația solicitantă, și că nu au fost plătite alte organizații sau persoane externe pentru a redacta cererea.

În același timp, solicitanții sunt autorizați și încurajați să solicite consultanță în materie de politici din partea autorităților și a experților relevanți din domeniul educației sau să facă schimb de bune practici cu organizații similare care au mai multă experiență în legătură cu programul Erasmus+. Solicitanții care vizează o acreditare de coordonator de consorțiu de mobilitate se pot consulta cu potențialii membri ai consorțiului la redactarea cererii. Solicitanții își pot susține cererea prin documente strategice relevante pentru planul lor Erasmus, cum ar fi o strategie de internaționalizare sau o strategie elaborată de organismele lor de supraveghere sau de coordonare.

Criterii de atribuire

Cererile vor fi evaluate separat pentru învățământul școlar, educația și formarea profesională și învățământul pentru adulți. Calitatea cererilor va fi evaluată prin atribuirea unui punctaj dintr-un total de 100 de puncte, pe baza criteriilor și a ponderilor prezentate mai jos.

Pentru a fi luate în considerare în cadrul procedurii, cererile trebuie să depășească următoarele praguri:

  • cel puțin 70 din totalul de 100 de puncte și
  • cel puțin jumătate din punctajul maxim pentru fiecare dintre cele patru categorii de criterii de atribuire.

Relevanța

Punctaj maxim 10 puncte

Măsura în care:

  • profilul solicitantului, experiența, activitățile și populația-țintă de cursanți sunt relevante pentru domeniul cererii depuse, pentru obiectivele prezentei cereri de propuneri și pentru tipul de cerere depusă (organizație individuală sau coordonator de consorțiu);
  • în plus, pentru coordonatorii consorțiilor:
    • profilul membrilor consorțiului planificat este relevant pentru scopul și obiectivele consorțiului, astfel cum sunt definite în cerere, pentru domeniul pentru care se depune cererea și pentru obiectivele prezentei cereri de propuneri;
    • crearea consorțiului aduce o valoare adăugată clară membrilor săi în ceea ce privește atingerea obiectivelor prezentei cereri de propuneri.

Planul Erasmus: Obiective

Punctaj maxim 40 de puncte

Măsura în care:

  • planul Erasmus propus este în conformitate cu obiectivele prezentei cereri de propuneri;
  • obiectivele planului Erasmus propus răspund nevoilor organizației solicitante, ale personalului și ale cursanților acesteia, într-un mod clar și concret;
    • pentru coordonatorii consorțiilor, acest criteriu se aplică întregului consorțiu planificat și impune ca obiectivele planului Erasmus să fie coerente cu scopul consorțiului, astfel cum este definit în cerere;
  • obiectivele planului Erasmus propus și calendarul realizării acestora sunt realiste și suficient de ambițioase pentru a avea un impact pozitiv asupra organizației (sau consorțiului);
  • măsurile propuse pentru urmărirea și evaluarea progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivelor planului Erasmus sunt adecvate și concrete;
  • în cazul în care solicitantul a anexat la cerere documente strategice: există o explicație clară a legăturii dintre planul Erasmus propus și documentele anexate.

Planul Erasmus: Activități

Punctaj maxim 20 de puncte

Măsura în care:

  • numărul participanților propuși pentru activitățile de mobilitate este proporțional cu dimensiunea și cu experiența organizației solicitante;
    • pentru coordonatorii consorțiilor, va fi luată în considerare dimensiunea planificată a consorțiului;
  • numărul propus de participanți la activitățile de mobilitate este realist și adecvat pentru obiectivele stabilite în planul Erasmus;
  • profilurile participanților preconizați sunt relevante pentru domeniul pentru care se depune cererea, pentru planul Erasmus propus și pentru obiectivele prezentei cereri de propuneri;
  • dacă este cazul și dacă solicitantul intenționează să organizeze activități de mobilitate pentru cursanți: implicarea participanților cu mai puține oportunități.

Planul Erasmus: Gestionare

Punctaj maxim 30 de puncte

Măsura în care:

  • solicitantul a propus modalități concrete de a contribui la aplicarea principiilor de bază ale acreditării Erasmus descrise în standardele de calitate Erasmus;
  • solicitantul a propus o distribuție clară și completă a sarcinilor în conformitate cu standardele de calitate Erasmus;
  • solicitantul a alocat resurse adecvate gestionării activităților din program în conformitate cu standardele de calitate Erasmus;
  • există o implicare corespunzătoare la nivelul conducerii organizației;
  • au fost definite măsuri corespunzătoare pentru asigurarea continuității activităților programului în cazul modificării personalului sau al conducerii organizației solicitante;
  • solicitantul a propus măsuri concrete și logice pentru a-și integra rezultatele activităților de mobilitate în activitatea obișnuită a organizației;
    • pentru coordonatorii consorțiului, acest criteriu se aplică întregului consorțiu planificat.

Numărul maxim de acreditări Erasmus atribuite

În țările în care interesul pentru acreditările Erasmus este foarte ridicat, agenția națională poate stabili un număr maxim de acreditări care pot fi atribuite. Această decizie se va lua separat pentru fiecare dintre cele trei domenii și va fi publicată pe site-ul agenției naționale împreună cu prezenta cerere de propuneri.

  • În cazul în care agenția națională nu stabilește un număr maxim de acreditări aprobate într-un anumit domeniu, vor fi aprobate toate cererile care respectă criteriile minime stabilite în prezenta cerere de propuneri.
  • În cazul în care agenția națională stabilește un număr maxim de acreditări aprobate pentru un anumit domeniu, se va stabili o listă a cererilor care îndeplinesc criteriile minime.

Acreditările vor fi acordate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut de cereri, până când se atinge numărul maxim de acreditări care pot fi acordate. În cazul în care există mai multe cereri cu același punctaj ca ultima selecționată, numărul maxim de acreditări atribuite va fi mărit pentru a include toate candidaturile cu respectivul punctaj.

Valabilitatea

Acreditarea Erasmus se acordă pentru perioada 2021-2027. Pentru a se asigura o planificare realistă, planul Erasmus prezentat va acoperi o perioadă mai scurtă, de doi până la cinci ani, și va fi actualizat periodic.

În cazul în care acreditarea Erasmus este necesară pentru participarea la orice acțiune după încheierea perioadei de programare 2021-2027, agenția națională poate prelungi valabilitatea acreditării în condițiile stabilite de Comisia Europeană.

Acreditarea poate fi anulată în orice moment, în cazul în care organizația încetează să mai existe sau prin acordul agenției naționale și al organizației acreditate.

Agenția națională sau organizația acreditată poate să anuleze unilateral acreditarea dacă nu au fost depuse cereri de finanțare în temeiul respectivei acreditări timp de cel puțin trei ani.

Raportare, monitorizare și asigurarea calității

Rapoarte finale la finalul fiecărui acord de grant

La finalul fiecărui acord de grant aprobat în cadrul acreditării Erasmus, organizația acreditată va prezenta un raport final privind activitățile și obiectivele realizate.

Rapoarte intermediare privind acreditarea

Pe baza conținutului planului Erasmus aprobat și cel puțin o dată într-o perioadă de cinci ani, organizațiile acreditate au următoarele obligații:

  • să raporteze cu privire la modul în care au asigurat respectarea standardelor de calitate Erasmus
  • să raporteze cu privire la modul în care progresează în direcția atingerii obiectivelor planului lor Erasmus
  • să își actualizeze planul Erasmus

Agenția națională poate decide să solicite un raport intermediar cu privire la diferitele elemente enumerate mai sus, în același timp sau separat.

Agenția națională poate decide să înlocuiască orice raport intermediar privind acreditarea cu o vizită de monitorizare structurată.

Pe baza performanței organizației acreditate, rezultate în urma raportării, a monitorizării și a verificărilor de asigurare a calității sau ca urmare a unor schimbări semnificative în cadrul organizației, agenția națională poate modifica numărul și calendarul rapoartelor intermediare.

În plus, organizațiile acreditate pot solicita în mod voluntar să își actualizeze planul Erasmus. Pe baza motivelor prezentate de organizație, agenția națională va decide dacă se justifică sau nu o actualizare. O actualizare a planului Erasmus poate include o cerere de transfer de la acreditarea individuală a organizației la acreditarea de coordonator al unui consorțiu de mobilitate sau invers.

Monitorizare și verificări

Agenția națională poate organiza verificări formale, vizite de monitorizare sau alte activități pentru a urmări progresele și performanțele organizațiilor acreditate, pentru a asigura respectarea standardelor de calitate convenite și pentru a oferi sprijin.

Verificările formale pot lua forma unor verificări documentare sau a unor vizite la organizația acreditată, la membrii consorțiului, la organizațiile de sprijin și la orice alte sedii în care se desfășoară activități relevante. Agenția națională poate solicita asistență din partea agențiilor naționale din alte țări pentru a verifica și a monitoriza activitățile care se desfășoară pe teritoriul acestora.

În urma unui raport sau a unei activități de monitorizare, agenția națională va furniza feedback organizației acreditate. De asemenea, agenția națională poate furniza organizației acreditate instrucțiuni obligatorii sau cu titlu consultativ referitoare la modul în care aceasta își poate îmbunătăți performanța.

În cazul solicitanților nou-acreditați, al organizațiilor cu risc ridicat sau în cazul nerespectării instrucțiunilor și a termenelor-limită prevăzute de agenția națională, în cazul în care, din raportare, monitorizare și verificările de asigurare a calității, reiese că performanțele sunt foarte scăzute sau în cazul încălcării regulilor programului (inclusiv în cadrul unei alte acțiuni), agenția națională poate lua următoarele măsuri de remediere:

  • Punerea sub observație: agenția națională poate limita nivelul de finanțare pe care organizația acreditată îl poate solicita pentru acțiunile în cazul cărora acreditarea Erasmus este o cerință.

Dacă, în cursul verificării capacității operaționale, se identifică riscul unei implementări la un nivel calitativ scăzut sau dacă evaluatorii cererii identifică deficiențe grave în planul Erasmus al solicitantului, organizațiile nou-acreditate pot fi puse sub observație.

  • Suspendare: organizațiile suspendate nu pot solicita finanțare pentru acțiunile pentru care este necesară acreditarea Erasmus. De asemenea, agenția națională poate să rezilieze unele acorduri de grant sau toate acordurile de grant în curs care au fost atribuite pe baza acreditării suspendate.

Perioada de punere sub observație sau de suspendare va continua până când agenția națională stabilește că sunt din nou îndeplinite condițiile și cerințele de calitate stabilite în prezenta cerere de propuneri și că riscul de performanță scăzută a fost soluționat de către organizația acreditată.

Organizațiile suspendate sau aflate sub observație nu pot solicita o nouă acreditare în același domeniu.

În cazul nerespectării continue a instrucțiunilor și a termenelor-limită prevăzute de agenția națională, al performanței foarte scăzute sau al unor încălcări repetate sau grave ale regulilor programului (inclusiv în cadrul unei alte acțiuni), agenția națională poate anula acreditarea.

Recunoașterea excelenței

Cele mai performante organizații acreditate vor fi recunoscute prin acordarea de etichete de excelență.

Ca parte a prezentei cereri de propuneri, se va acorda o etichetă de excelență titularilor unei carte de mobilitate în domeniul EFP care au fost acceptați prin procedura de selecție simplificată și care au obținut un scor mediu de cel puțin 85 de puncte la evaluarea ultimelor două rapoarte finale pentru proiectele Erasmus+ puse în aplicare în temeiul cartei de mobilitate în domeniul EFP. Etichetele de excelență acordate sunt valabile trei ani.

Condițiile pentru acordarea de etichete de excelență organizațiilor nou-acreditate în toate cele trei domenii vor fi definite în viitoarele cereri de propuneri Erasmus+.

  1. Inclusiv educație și îngrijire timpurie.

  2. Fără a aduce atingere definițiilor stabilite de autoritatea națională competentă, trebuie reținut faptul că organizațiile care furnizează educație și formare profesională cursanților adulți sunt considerate, în mod obișnuit, furnizori de educație și formare profesională, și nu furnizori de învățământ pentru adulți. Pentru informații suplimentare, consultați definițiile aplicabile de pe site-ul agenției naționale din țara dumneavoastră.