Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Această pagină nu prezintă momentan conținutul Ghidului programului Erasmus+ 2022. Cu toate acestea, puteți să descărcați ghidul complet pentru 2022 în format PDF, în limba preferată, făcând clic pe „Download”, în partea dreaptă a acestei pagini.

Etapa 4: Completarea Și Depunerea Formularului De Candidatură

Pentru a solicita un grant UE în cadrul programului Erasmus+, solicitanții trebuie să utilizeze formularele specifice pentru fiecare acțiune, care sunt disponibile pe site-ul Comisiei Europene sau pe site-urile agențiilor naționale (pentru datele de contact, a se consulta următorul link: https://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/contact_ro).

În cazul proiectelor depuse în consorțiu, coordonatorul depune o singură cerere pentru întregul proiect în numele tuturor membrilor consorțiului. Cererea trebuie depusă la agenția națională corespunzătoare sau la Agenția Executivă (a se vedea secțiunile intitulate „Unde se depune cererea” de la fiecare acțiune, în partea B din prezentul ghid).

Cererile trimise prin poștă, curier, fax sau e-mail nu vor fi acceptate.

În cazul acțiunilor gestionate de o agenție națională, formularul electronic trebuie completat în una dintre limbile oficiale utilizate în țările participante la program. În cazul acțiunilor gestionate de Agenția Executivă, solicitanții trebuie să completeze formularul în una dintre limbile oficiale ale UE.

Solicitările trebuie transmise unei singure agenții naționale sau Agenției Executive. În cazul depunerii aceleiași cereri de mai multe ori în cursul aceleiași runde de selecție, la aceeași agenție națională sau la Agenția Executivă, agenția națională sau Agenția Executivă va lua în considerare întotdeauna ultima versiune depusă înainte de expirarea termenului-limită. În cazul depunerii de mai multe ori a aceleiași cereri sau a unor cereri foarte similare de către aceeași organizație solicitantă sau același consorțiu solicitant la agenții diferite, toate cererile pot fi respinse automat (a se vedea secțiunea „Atribuire necumulativă”).

Pentru mai multe informații privind modul de completare și de transmitere a formularului de candidatură, vă rugăm să consultați următoarele site-uri:

Pentru acțiunile gestionate de agențiile naționale Erasmus+: vă rugăm să consultați orientările privind modul de completare și de transmitere a unui formular electronic. Aceste orientări oferă, de asemenea, informații cu privire la modul în care se va proceda în eventualitatea unor probleme tehnice; acestea sunt disponibile pe site-urile agențiilor naționale (pentru acțiuni gestionate de acestea) și pe site-ul Comisiei Europene.

  • Pentru acțiunile gestionate de Agenția Executivă: Cererile trebuie depuse electronic prin intermediul sistemului electronic de depunere a propunerilor de pe portalul pentru oportunități de finanțare și ofertare. Pentru mai multe informații cu privire la procesul de depunere (inclusiv aspectele informatice), a se consulta manualul online disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/docs/2021-2027/common/guidance/om_en.pdf

Respectarea termenului-limită

Cererea trebuie depusă până la termenul-limită stabilit pentru fiecare acțiune. Termenele-limită pentru depunerea proiectelor sunt specificate pentru fiecare acțiune la secțiunea „Criterii de eligibilitate” în partea B din prezentul ghid.

N.B.:

Pentru acțiunile gestionate de agențiile naționale Erasmus+, indiferent de data-limită, termenul-limită stabilit pentru depunerea formularelor electronice este întotdeauna ora 12:00:00 (amiază, ora Bruxelles-ului).

Pentru acțiunile gestionate de Agenția Executivă (EACEA) și care fac obiectul prezentului ghid al programului, în conformitate cu cerințele portalului pentru oportunități de finanțare și de ofertare (FTOP), termenul-limită de depunere a propunerilor la EACEA este ora 17:00:00 (ora Bruxelles-ului).

Solicitanții stabiliți în țări care au un alt fus orar trebuie să analizeze cu atenție diferențele de fus orar, pentru a evita respingerea cererilor.

.foot {font-size: 0.8em; margin-left: 2.5em; border-top: 1px solid black;} table, td, tr{border: 1px solid black; cellpadding="1"; cellspacing="1";} table{margin-bottom: 30px;}