Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

În cadrul acțiunii de incluziune din cadrul Inițiativei DiscoverEU, organizațiile și grupurile informale de tineri pot primi sprijin pentru desfășurarea de proiecte care să le permită tinerilor cu mai puține oportunități să participe la Inițiativa DiscoverEU în condiții de egalitate cu colegii lor.

Inițiativa DiscoverEU oferă tinerilor cu vârsta de 18 ani oportunitatea de a beneficia de o experiență individuală sau de grup de scurtă durată de a călători prin Europa cu trenul sau, dacă este necesar, cu alte mijloace de transport. Obiectivele sunt următoarele:

Organizațiile acreditate au posibilitatea de a solicita finanțare (cerere de grant) pentru activități de mobilitate a tineretului într-un mod simplificat. Cererile se bazează pe planul de activitate pentru acreditare aprobat anterior, prin urmare, nu este necesar să se prezinte o listă detaliată și o descriere a activităților planificate. În schimb, cererile se concentrează asupra estimării numărului de activități care urmează să fie puse în aplicare și a numărului de participanți implicați.

Îndrumător

O persoană-resursă – care nu este membru al grupului – care sprijină tinerii în pregătirea, punerea în aplicare și evaluarea proiectului lor.

Crearea unei comunități

Crearea sau consolidarea unei comunități în rândul persoanelor care împărtășesc o nevoie sau un interes comun sau care au trăit o experiență comună care le-a unit. Comunitatea creată prin procesul de creare a comunității este un grup animat de membri care fac schimb de practici și idei pentru dezvoltarea ulterioară în beneficiul comunității în sine.

Proiectele „Tineretul european împreună” vizează crearea de rețele de promovare a parteneriatelor regionale, care să fie conduse în strânsă cooperare cu tineri din întreaga Europă (din statele membre ale UE și din țările terțe asociate la program). Rețelele ar trebui să organizeze schimburi, să promoveze cursuri de formare (de exemplu, pentru liderii de tineret) și să permită tinerilor să creeze ei înșiși proiecte comune, toate acestea putând fi realizate atât prin activități fizice, cât și prin activități online.

Acreditările Erasmus sunt un instrument pentru organizațiile care doresc să își deschidă activitățile către schimburile și cooperarea transfrontaliere și care intenționează să pună în aplicare în mod regulat activități de mobilitate în scopul învățării.

Acreditarea Erasmus pentru tineret oferă acces simplificat la oportunitățile de finanțare din cadrul Acțiunii-cheie 1 - activități de mobilitate în scopul învățării în domeniul tineretului.

Prezenta secțiune din Ghidul programului prezintă acțiunile din cadrul Acțiunii-cheie 1 în domeniul tineretului. Aceste acțiuni le oferă oportunități de învățare nonformală și informală tinerilor și lucrătorilor de tineret.

Prin învățarea nonformală și informală, tinerii pot dobândi competențe esențiale care să contribuie la dezvoltarea lor personală și socio-educativă și se încurajează participarea lor activă în societate, îmbunătățindu-le astfel perspectivele de angajare.

Proiectele de consolidare a capacităților în domeniul tineretului sunt proiecte de cooperare internaționale bazate pe parteneriate multilaterale între organizații active în domeniul tineretului din UE și din țări asociate la program, pe de o parte, și din țări terțe care nu sunt asociate la program, pe de altă parte. În cazul celor din urmă, această acțiune vizează exclusiv țările din regiunea 1 (Balcanii de Vest), regiunea 2 (Parteneriatul estic) și regiunea 3 (Țările sudmediteraneene).

Subscribe to Youth