Skip to main content
Erasmus+ home page Erasmus+ home page

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Acordurile interinstituționale

Acordurile interinstituționale pot fi semnate între două sau mai multe instituții de învățământ superior. Prin semnarea unui acord interinstituțional, instituțiile respective convin să coopereze pentru schimbul de studenți și/sau de personal în cadrul Erasmus+.

Ele se angajează reciproc să respecte cerințele de calitate din Carta Universitară Erasmus în toate aspectele legate de organizarea și gestionarea mobilității și convin asupra unei serii de obiective cantitative în materie de mobilitate, condiții de cooperare și măsuri calitative pentru a garanta un nivel ridicat de calitate și de performanță.

Instituțiile de învățământ superior trebuie să semneze un acord interinstituțional înainte ca orice mobilitate să aibă loc.

Quick explainer for the terms below

Cerințe

Pentru mobilitatea intraeuropeană

Este vorba despre mobilitatea între instituțiile de învățământ superior din statele membre ale UE sau din țările terțe asociate la programul Erasmus+.

Ambele sau toate instituțiile trebuie să dețină Carta Universitară Erasmus.

Mobilitatea internațională (la nivel mondial)

Mobilitatea internațională înseamnă mobilitatea între instituțiile de învățământ superior din statele membre ale UE sau din țările terțe asociate la programul Erasmus+ și țările terțe care nu sunt asociate la program.

  • Instituțiile de învățământ superior din statele membre ale UE și din țările terțe asociate la programul Erasmus+ trebuie să dețină Carta Universitară Erasmus
  • Instituțiile de învățământ superior din țările terțe care nu sunt asociate la programul Erasmus+ trebuie să fie de acord să respecte principiile stabilite de Cartă prin intermediul acordului interinstituțional.

Digitalizarea acordurilor

Ca parte a inițiativei privind legitimația europeană de student și a eforturilor de promovare a unor practici mai simple și ecologice în cadrul programului Erasmus+, acordurile interinstituționale trec de la formatul pe suport de hârtie la cel digital. Acordurile în format digital sunt puse în aplicare treptat, începând cu cele pentru mobilitățile bilaterale intraeuropene. Aici puteți găsi un ghid cuprinzător de utilizare a acordurilor interinstituționale digitale Erasmus+.

În cazurile în care gestionarea digitală a acordurilor nu este încă posibilă, iată mai jos modelele editabile.

Asistența în materie de acorduri

Studenții care doresc să afle mai multe despre acordurile interinstituționale semnate de instituția lor de învățământ superior trebuie să contacteze biroul internațional al instituției lor de origine sau alte servicii relevante.

Instituțiile de învățământ superior care au întrebări cu privire la procedurile legate de acordurile interinstituționale ar trebui să contacteze agenția națională Erasmus+ responsabilă din țara lor.

Templates