Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport
Search the guide

Inițiativele „Cunoașterea UE” în alte domenii ale educației și formării

Inițiativele „Cunoașterea UE” vor sprijini școlile și instituțiile de educație și formare profesională (EFP), ISCED 1-4, permițându-le să furnizeze conținut specific pe teme legate de UE (printre altele, democrația, istoria UE, modul în care funcționează UE, diversitatea culturală). Aceste activități de predare ar trebui să se desfășoare în cursul anului școlar și ar putea include săptămâni de proiect, vizite de studiu și alte activități imersive.

Activitățile vor fi oferite de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4). Acestea pot concepe și furniza conținut pe teme legate de UE și pot crea experiențe de învățare individual sau cu sprijinul instituțiilor de învățământ superior sau al altor organizații relevante (ONG-uri, asociații etc.). Activitățile organizate în cadrul acestei secțiuni vor stimula învățarea cu privire la Uniunea Europeană în moduri care să inspire. Acestea îi vor ajuta pe studenți să își consolideze sentimentul de apartenență la UE, cunoștințele cu privire la impactul pe care aceasta îl are asupra vieții lor și înțelegerea mecanismelor și a politicilor UE.

Obiectivele Acțiunii

Inițiativele Jean Monnet „Cunoașterea UE” vor promova introducerea unei perspective a Uniunii Europene în cultura educațională a școlilor și a instituțiilor de educație și formare profesională (ISCED 1-4) și vor contribui la consolidarea identității europene și a cetățeniei active în rândul elevilor și al cadrelor didactice,  

În special, principalele obiective sunt:

  • creșterea numărului de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4) care să predea teme legate de Uniunea Europeană per stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cursuri în școlile și instituțiile de educație și formare profesională (ISCED 1-4) implicate în experiențe de învățare pe teme legate de Uniunea Europeană;
  • creșterea numărului de domenii tematice esențiale sau de activități extrașcolare, acolo unde temele legate de UE sunt predate în școli și instituții de EFP (ISCED 1-4) pentru fiecare stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cadre didactice implicate în îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la UE;
  • creșterea calității metodelor inovatoare de predare și învățare cu privire la UE, acordând o atenție deosebită priorităților UE;
  • îmbunătățirea rezultatelor învățării cu privire la UE în rândul elevilor, care vor fi mai bine pregătiți să cunoască și să înțeleagă modul de funcționare al UE, istoria, valorile și obiectivele acesteia, precum și instituțiile UE și procesele decizionale care influențează viața de zi cu zi a tinerilor europeni și consolidarea cetățeniei active în rândul elevilor și al cadrelor didactice.

Crearea unui proiect

Inițiativele Jean Monnet „Cunoașterea UE” vizează în mod specific școlile și instituțiile de educație și formare profesională (EFP) (ISCED 1-4).

Inițiativele Jean Monnet „Cunoașterea UE” trebuie să ia una sau mai multe dintre următoarele forme:

  • activități de predare pe teme legate de Uniunea Europeană, incluse oficial în programa de învățământ (predarea uneia sau a mai multor materii existente);
  • experiențe de învățare pe teme privind Uniunea Europeană care vin în completarea cursurilor deja existente: printre altele, învățare prin colaborare, predare în comun;
  • seminare extrașcolare, vizite de studiu, alte tipuri de experiențe legate de UE care implică alte organizații.

În scopul acțiunii, o oră de predare este considerată o oră de experiență de învățare în contextul activităților școlare sau al activităților de educație și formare profesională. Aceasta poate fi o formă de învățare în clasă sau în afara clasei (de exemplu, ateliere, reuniuni cu experți, vizite de studiu), dar trebuie să fie legată de rezultatele concrete ale învățării și de studiile privind UE/valorile UE.

Ce criterii trebuie îndeplinite pentru a depune o cerere de grant pentru inițiativele jean monnet „cunoașterea ue”?

Criterii de eligibilitate

Organizații participante eligibile (Cine poate depune o cerere?)

Pentru a fi eligibili, solicitanții (beneficiarii și entitățile afiliate, dacă este cazul) trebuie să fie:

  • o școală sau o instituție de educație și formare profesională (EFP) (ISCED 1 - 4);
  • stabiliți într-un stat membru al UE sau într-o țară terță asociată la program.

Sunt permise numai cereri depuse de solicitanți unici.   

Activități eligibile

O inițiativă Jean Monnet „Cunoașterea UE” trebuie să se desfășoare pe parcursul unei perioade de cel puțin 40 de ore de predare per an școlar, timp de trei ani consecutivi, și să abordeze teme legate de UE.

Durata proiectului

În mod normal, proiectele ar trebui să aibă o durată de 36 de luni (sunt posibile prelungiri, dacă acestea sunt justificate în mod corespunzător și introduse printr-un amendament la acordul de grant).

Unde se depune cererea?

La Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA).

Numărul de identificare al cererii de propuneri: ERASMUS-JMO-2024-OFET-LEARNING-EU

Când se depune cererea?

Solicitanții trebuie să depună cererea de grant până la data de 1 februarie, ora 17:00:00 (ora Bruxelles-ului).

Cum se depune cererea?

Pentru informații, vă rugăm să consultați partea C din prezentul ghid.

Criterii de atribuire

Proiectele vor fi evaluate în funcție de următoarele criterii:

Relevanța proiectului (punctaj maxim 25 de puncte)

Propunerea trebuie să demonstreze relevanța în raport cu obiectivele acestei acțiuni și, printre altele, relevanța va depinde de:

  • tipul și numărul subiectelor UE propuse pentru proiect;
  • elementele inovatoare și creative din cadrul propunerii;
  • utilizarea metodologiei digitale – acolo unde este posibil;
  • noi metodologii de predare și învățare pentru a spori gradul de atractivitate al subiectelor legate de Uniunea Europeană în rândul elevilor și studenților și pentru a le adapta mai bine la nevoile acestora.

Propunerea este relevantă pentru respectarea și promovarea valorilor comune ale UE, cum ar fi respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, precum și combaterea oricărui tip de discriminare.

Calitatea elaborării și a punerii în aplicare a proiectului (punctaj maxim 25 de puncte)

În ceea ce privește calitatea, propunerea ar trebui să includă:

  • calitatea și fezabilitatea metodologiei propuse;
  • metodologiile de predare utilizate, inclusiv cursuri colective, seminare, activități de tutorat, învățare la distanță, dar nu și instruire individuală;
  • dovezi privind claritatea și conținutul programului de lucru propus, în toate etapele sale (elaborare, punere în aplicare, evaluare și monitorizare).

Calitatea parteneriatului și a modalităților de cooperare (punctaj maxim 25 de puncte)

Propunerea de proiect ar trebui să includă:

  • dovada unui angajament clar al conducerii școlilor/instituțiilor de educație și formare profesională;
  • dovada unui angajament clar de sprijinire a cadrelor didactice în ceea ce privește atât elaborarea conținutului, cât și activitățile lor de predare;
  • dovezi privind monitorizarea activităților și vizibilitatea rezultatelor obținute de personalul implicat în această inițiativă;
  • dovada implicării unor membri ai personalului cu aptitudini pedagogice relevante.

Impactul (punctaj maxim 25 de puncte)

Propunerea de proiect ar trebui să includă:

  • dovada unor măsuri și resurse adecvate pentru a garanta că rezultatele și beneficiile proiectului se vor menține și după încheierea acestuia;
  • o descriere clară a strategiei de diseminare la nivelul instituției și în afara acesteia;
  • o explicație a impactului preconizat asupra școlilor și a instituțiilor de educație și formare profesională (ISCED 1-4), precum și asupra elevilor, studenților și cadrelor didactice care beneficiază de pe urma activităților.

Pentru a fi luate în considerare în vederea finanțării, propunerile trebuie să acumuleze cel puțin 70 de puncte. De asemenea, propunerile trebuie să acumuleze cel puțin 15 puncte la fiecare dintre categoriile de criterii de atribuire menționate mai sus.

Propunerilor ex-aequo li se va acorda prioritate în funcție de punctajele obținute pentru criteriul de atribuire „Relevanță”. Atunci când aceste punctaje sunt egale, prioritatea se va baza pe punctajele lor pentru criteriul „Calitatea elaborării și a punerii în aplicare a proiectului”. Atunci când aceste punctaje sunt egale, prioritatea se va baza pe punctajele obținute pentru criteriul „Impact”.

În cazul în care punctajul nu permite stabilirea ordinii de priorități, se poate recurge la alte criterii în acest sens, cum ar fi luarea în considerare a portofoliului general de proiecte și a creării de sinergii pozitive între proiecte sau a altor factori legați de obiectivele cererii de propuneri. Acești factori vor fi înregistrați în raportul comisiei.

Impactul preconizat

Se preconizează că inițiativele Jean Monnet „Cunoașterea UE” vor avea efecte pozitive și de lungă durată atât pentru școli și furnizorii de EFP, cât și pentru participanții la activitățile acestora, în special pentru cadrele didactice și elevi.

Impactul activităților Jean Monnet „Cunoașterea UE” este măsurat pe baza unor indicatori cantitativi și calitativi (a se vedea tabelul de mai jos), în raport cu obiectivele acțiunii care sunt descrise în secțiunea introductivă, „Obiectivele acțiunii”.

Solicitanții sunt încurajați să utilizeze următorii indicatori în cererile lor și să își stabilească valorile-țintă:

Obiective

Creșterea numărului de cursuri în școlile și instituțiile de educație și formare profesională (ISCED 1-4) implicate în experiențe de învățare pe teme legate de Uniunea Europeană

Indicatori

Nr. de cursuri și de studenți implicați în acțiune (defalcare în funcție de gen)

Obiective

Creșterea numărului de domenii tematice esențiale sau de activități extrașcolare, acolo unde temele legate de Uniunea Europeană sunt predate în școli și instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4) pentru fiecare stat membru al UE sau țară terță asociată la program.

Indicatori

Nr. și tipul de domenii tematice și de evenimente în cadrul cărora sunt predate temele legate de UE

Obiective

Creșterea numărului de cadre didactice implicate în îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la UE

Indicatori

Nr. de cadre didactice implicate în acțiune (defalcare în funcție de gen)

Obiective

Creșterea calității metodelor inovatoare de predare și învățare cu privire la UE, acordând o atenție deosebită priorităților UE

Indicatori

Nr. de proiecte care integrează metode inovatoare

Obiective

Îmbunătățirea rezultatelor învățării cu privire la UE în rândul elevilor, care vor fi mai bine pregătiți să cunoască și să înțeleagă modul de funcționare al UE, istoria, valorile și obiectivele acesteia, precum și instituțiile UE și procesele decizionale care influențează viața de zi cu zi a tinerilor europeni

Indicatori

Procentul ratei de succes în cadrul testului de învățare cu privire la UE.

(defalcare în funcție de gen)

Care sunt regulile de finanțare?

Această acțiune urmează un model de finanțare pe bază de sumă forfetară. Această schemă de finanțare ar permite concentrarea mai degrabă pe rezultate decât pe mijloace, punând astfel accentul pe calitatea și pe nivelul de realizare a unor obiective măsurabile.

Valoarea maximă a grantului UE per proiect este de 35 000 EUR.

Contribuțiile forfetare vor acoperi costurile de personal, costurile de călătorie și de ședere, costurile pentru echipamente și subcontractare, precum și alte costuri (aferente diseminării informațiilor, publicării sau traducerii).

Solicitanții trebuie să solicite cuantumul prestabilit al sumei forfetare unice, corespunzător țării lor, indicat în tabelul de mai jos. Trebuie avut în vedere faptul că suma forfetară pentru fiecare țară reflectă numărul total de ore de predare pe o perioadă de 3 ani. Sumele din tabel reprezintă contribuția finală a UE la o rată de cofinanțare de 80 %.

Învățarea inițiativelor UE

Țări/număr de ore de predare pe o perioadă de 3 ani (min. 40 de ore/an) între 120 și 150 de ore de predare între 151 și 180 de ore de predare între 181 și 210 
ore de predare
între 211 și 240 de ore de predare ≥241 
de ore de predare  
Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Liechtenstein, Serbia 12 250 EUR 14 250 EUR 16 000 EUR 20 000 EUR 23 500 EUR
Turcia, Croația, Letonia 14 750 EUR 17 500 EUR 19 500 EUR 24 000 EUR 29 000 EUR
Ungaria, Polonia, Lituania, Cehia, Estonia, Slovacia 17 250 EUR 20 750 EUR 23 500 EUR 28 000 EUR 34 000 EUR
Portugalia, Grecia, Slovenia, Malta 19 750 EUR 24 000 EUR 27 000 EUR 32 000 EUR 35 000 EUR
Cipru, Islanda, Spania, Italia 22 000 EUR 27 250 EUR 31 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR
Irlanda, Franța, Finlanda 27 000 EUR 33 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR
Belgia, Danemarca, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Suedia, Norvegia 30 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR 35 000 EUR
Tagged in:  Jean Monnet