Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Evenimente sportive europene non-profit

Despre oportunitate

Erasmus+ oferă sprijin pentru organizarea de evenimente sportive europene non-profit care au o dimensiune europeană. Sunt oferite oportunități în următoarele domenii:

  • voluntariatul în sport
  • incluziunea socială prin sport
  • combaterea discriminării în sport, incluzând egalitatea de gen
  • încurajarea participării la activitățile sportive și fizice

Activități eligibile

  • pregătirea și organizarea evenimentului
  • organizarea de activități educaționale pentru sportivi, antrenori, organizatori și voluntari în perioada premergătoare evenimentului
  • organizarea de activități secundare în cadrul evenimentului sportiv (conferințe, seminare)
  • formarea voluntarilor
  • punerea în aplicare a activităților existente (evaluări, elaborarea de planuri pentru viitor)
  • activități de comunicare legate de tema evenimentului

Tipuri de evenimente

Evenimentele sportive europene non-profit pot avea loc într-o singură țară cu participanți din alte țări (evenimente la nivel european) sau pot include câte un eveniment pentru fiecare țară participantă (evenimente europene la nivel local).

Opțiunile disponibile sunt următoarele evenimente sportive europene non-profit:

  • Eveniment european local de tipul I: minimum 3 organizații care provin din 3 țări diferite participante la program și maximum 5 organizații care provin din 5 țări diferite participante la program
  • Eveniment european local de tipul II: minimum 6 organizații din 6 țări diferite participante la program
  • Evenimente la nivel european: un singur eveniment la care participă cel puțin 10 organizații din cel puțin 10 țări participante la program (inclusiv organizația solicitantă)

Cine se poate înscrie

Cererea trebuie depusă de o organizație dintr-o țară participantă la program. Candidații pot fi orice organism sau organizație publică, inclusiv entitățile afiliate (dacă există), active în domeniul sportului.

Exemple de organizații

  • organisme publice având responsabilități în domeniul sportului la nivel local, regional sau național
  • organizații sportive la nivel local, regional, național, european sau internațional
  • comitete naționale olimpice sau confederații naționale din sport
  • organizații care reprezintă mișcarea „sportul pentru toți”
  • organizații active în domeniul promovării activității fizice
  • organizații care reprezintă sectorul recreerii active
  • organizații active în domeniile educației, formării și tineretului

Ce mai trebuie să știți

Va trebui să alegeți durata proiectului atunci când depuneți cererea. Aceasta poate fi de 12 sau 18 luni, în funcție de obiectivul proiectului și de tipul de activități prevăzute.

Nu sunt susținute în cadrul acestei acțiuni următoarele evenimente sportive:

competițiile sportive organizate periodic de către federațiile/asociațiile/ligile sportive naționale, europene sau internaționale (campionate naționale, europene sau mondiale), cu excepția cazului în care se solicită sprijin financiar pentru organizarea de activități secundare care vizează o populație extinsă.

Cum vă puteți înscrie

Organizațiile interesate se pot înscrie prin intermediul portalului de finanțare și de licitație al UE.

În fiecare an se publică o cerere de propuneri. În 2021, termenul limită pentru trimiterea proiectelor a fost 17 iunie 2021 (ora 17:00 CEST).

Aflați mai multe

Ghidul programului Erasmus+ este principala sursă de informații privind evenimentele sportive europene non-profit. El conține toate informațiile despre priorități, criterii de atribuire, norme de finanțare etc.