Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Personalul din învățământul preuniversitar

Ce posibilități se oferă

Erasmus+ poate sprijini școlile care desfășoară proiecte de mobilitate a personalului, în misiuni de predare sau de dezvoltare profesională.

Cum funcționează

Organizațiile interesate trebuie să depună o cerere de finanțare fie ca organizație individuală, fie ca parte a unui consorțiu național de mobilitate (grup de organizații gestionat de o singură organizație coordonatoare).

Organizațiile se încadrează în una din următoarele trei categorii principale:

  • Organizație solicitantă - depune cererea de finanțare și gestionează proiectul. Poate fi vorba de o școală (caz în care aceasta va juca și rolul de organizație de trimitere) sau de o organizație coordonatoare a unui consorțiu (care depune cererea în numele unui grup de școli)
  • Organizație de trimitere - selectează personalul care urmează să beneficieze de mobilitatea în străinătate și gestionează plata granturilor
  • Organizație gazdă - primește personal din străinătate.

Consorțiile naționale de mobilitate trebuie să includă cel puțin trei organizații din aceeași țară participantă la program. Organizațiile membre trebuie să fi fost identificate înainte de depunerea cererii de finanțare. Coordonatorul consorțiului poate fi o autoritate școlară de la nivel local sau regional, sau orice alt tip de organism coordonator al școlilor. Școlile dintr-un consorțiu trebuie să aibă o legătură organizațională cu coordonatorul consorțiului.

Proiectul de mobilitate a personalului unei școli trebuie să fie încadrat în planul european de dezvoltare elaborat de organizația de trimitere și trebuie să acopere nevoi bine definite de dezvoltare a competențelor personalului. Școala solicitantă trebuie să asigure o selecție corespunzătoare a personalului, să pregătească proiectul și măsurile subsecvente și să garanteze că, la întoarcere, cunoștințele dobândite de personalul participant vor fi pe deplin recunoscute și larg diseminate în cadrul școlii.

Depunerea cererii

Procedura de solicitare a finanțării este gestionată de agenția națională din țara în care își are sediul organizația sau consorțiul solicitant. Fiecare organizație sau consorțiu poate depune o singură cerere pe fiecare rundă de selecții. Totuși, organizațiile pot fi membre sau coordonatoare ale mai multor consorții naționale de mobilitate.

Informații suplimentare

Ghidul programului Erasmus+ este principala sursă de informații pentru această categorie de oportunități. Consultați partea B pentru detalii despre criteriile de acordare, criteriile de eligibilitate și regulile de finanțare.

De asemenea, vă puteți adresa agențiilor naționale sau, în cazul țărilor partenere, birourilor naționale (dacă acestea există).

eTwinning este o rețea destinată școlilor din Europa, care le permite persoanelor care lucrează în acest mediu profesional să comunice, să colaboreze, să dezvolte proiecte, să facă schimb de experiență și să se integreze în cea mai mare comunitate a cadrelor didactice din Europa.

Platforma School Education Gateway se adresează profesorilor, școlilor și experților și își propune să ofere informații cu privire la noutățile, tendințele, politicile, inițiativele și activitățile din domeniul învățământului școlar, precum și să favorizeze schimburile pe teme importante.

Ghidul directorilor de școli

A fost publicat ghidul pentru directorii de școli, care le explică acestora cum pot valorifica programul în beneficiul propriei școli.

 

Find out more

The Erasmus+ Programme Guide is the main source of information for these opportunities; detailed information on the award criteria, eligibility criteria, and funding rules can be found in Section B.

Your national agency can also provide further information.

Download

Erasmus+, what's in it for me?

Get a summary brochure of Erasmus+ for schools, available for download in all languages from the EU Publications Office.

Related funding opportunities

Reference

KA121-SCH

Închis

Accredited projects for mobility of learners and staff in school education

(This deadline is subject to change. To be sure, please check the application form). This action supports schools and other organisations active in the field of school education that want to organise learning mobility activities for school pupils and staff.