Prezentare generală
Sprijinul Erasmus+ pentru stagii (de practică, de formare profesională etc.) în străinătate se adresează studenților înscriși în instituții de învățământ superior din țările participante la program, la nivel de ciclu scurt, licență, masterat sau doctorat, precum și celor care au absolvit de curând.
Efectuând un stagiu în străinătate, vă puteți îmbunătăți semnificativ cunoștințele, aptitudinile și competențele pe care le caută angajatorii. De asemenea, unul din zece stagiari Erasmus+ și-a creat propria întreprindere!
Portalul pentru stagii Erasmus Intern, creat de Rețeaua studenților Erasmus, vă poate ajuta să găsiți un stagiu Erasmus+ în întreprinedre.
Puteți utiliza instrumentul de sprijin lingvistic on-line pentru a învăța limba în care veți lucra.
Avantaje pentru studenți și absolvenți
- dezvoltarea competențelor antreprenoriale și creative foarte apreciate de potențialii angajatori
- îmbunătățirea competențelor lingvistice, interpersonale și interculturale
- o mai bună înțelegere a culturilor altor țări
Avantaje pentru întreprinderi
- stagiarii pot oferi o nouă perspectivă internațională, idei inovatoare și sprijin activ
- stagiarii insuflă entuziasm și sunt un plus de competitivitate și inovare
- sensibilizarea stagiarilor cu privire la cultura lor poate fi o deschidere către noi piețe și poate contribui la extinde activității
- consolidarea competențelor în cadrul întreprinderii: stagiarii învață lucruri noi de la angajați, iar angajații interacționează cu diferite limbi și competențe informatice actualizate
Întreprinderile își pot publica ofertele de stagii pe portalul pentru stagii Erasmus Intern.
Durată
Stagiile în străinătate Erasmus+ au o durată între 2 și 12 luni.
Studenții și proaspeții absolvenți pot, de asemenea, să facă o mobilitate mixtă, ceea ce înseamnă combinarea unei șederi de scurtă durată în străinătate (între 5 și 30 de zile) cu o perioadă de stagiu virtuală.
Se poate combina un stagiu Erasmus+ cu o perioadă de studii în străinătate.
Condiții
Stagiile Erasmus+ se adresează studenților înscriși în instituțiile de învățământ superior care dețin Carta Universitară Erasmus.
Stagiul în străinătate trebuie să fie relevant pentru domeniul în care urmează ca aceștia să obțină o diplomă și pentru nevoile lor de dezvoltare personală și să se încadreze în programul de studii pe care aceștia îl urmează.
Stagiul poate avea loc în orice organizație situată oriunde în lume (cu excepția instituțiilor, organismelor și agențiilor UE).
Sprijin financiar
Valoarea granturilor Erasmus+ este publicată în Ghidul programului Erasmus+.
Prezentarea candidaturilor
Vă puteți depune candidatura la biroul Erasmus+ sau la biroul de relații internaționale al universității dumneavoastră.
Aflați mai multe
Atunci când studiați sau efectuați un stagiu în străinătate, este important să vă cunoașteți drepturile și obligațiile.
Dacă aveți întrebări privind participarea la programul Erasmus+, vă invităm să consultați secțiunea cu întrebări și răspunsuri înainte de a contacta instituția de învățământ sau agenția națională din țările participante la programul Erasmus+.
De asemenea, puteți descărca un ghid privind mobilitatea mixtă, care detaliază modul în care instituțiile de învățământ superior pot organiza programele de mobilitate mixtă pentru studenți și cadre didactice.