Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport

Învățământ școlar

Prezentare

Erasmus+ sprijină activitățile de formare în străinătate a personalului din învățământul preșcolar și școlar.

Poate fi vorba, printre altele, de cursuri structurate și de perioade de observare în școli sau în alte organizații relevante.

De exemplu, acestea se pot desfășura în universități, instituții publice, institute de cercetare și în organizații care oferă cursuri sau programe de formare.

Mobilitatea personalului din învățământul școlar trebuie să se desfășoare între organizații având sediul în țări participante la programul Erasmus+.

Durată

Activitatea de formare trebuie să dureze între 2 zile și 2 luni, excluzând timpul de călătorie.

Condiții

Dacă doriți să beneficiați de această componentă a programului, școala dvs. trebuie să depună o cerere de participare la un proiect de mobilitate pentru învățământul școlar.

Proiectul trebuie să fie încadrat într-un plan european de dezvoltare pentru organizația de trimitere și trebuie să acopere nevoi bine definite de dezvoltare a competențelor personalului. De asemenea, trebuie să ofere garanția că, la întoarcere, ceea ce veți învăța pe durata mobilității este recunoscut și diseminat în școală.

Sprijin financiar

Granturile UE sunt acordate organizației coordonatoare (fie școala dvs., fie coordonatoarea unui consorțiu). Suma urmează să acopere costurile de călătorie și de ședere în străinătate și, dacă este cazul, costurile cursurilor urmate. De asemenea, grantul poate acoperi costurile organizatorice suportate de organizațiile participante.

Depunerea cererii

Nu puteți solicita direct un grant în calitate de persoană fizică. Cererea trebuie înaintată de școli (sau de coordonatorii consorțiilor, în numele școlilor). Școlile sunt cele care vor selecta personalul participant la activitățile de formare în străinătate.

Procesul de selecție trebuie să fie echitabil, transparent și bine documentat.

Informații suplimentare

Pentru a afla dacă puteți accesa astfel de oportunități, adresați-vă școlii dvs.

Veți găsi informații mai detaliate despre aceste oportunități în Ghidul programului Erasmus+.

  • Consultați partea B pentru detalii despre criteriile de acordare, criteriile de eligibilitate și regulile de finanțare

Agențiile naționale vă pot răspunde la întrebări, inclusiv la cele despre depunerea candidaturii.

eTwinning este o rețea destinată școlilor din Europa, care le permite persoanelor care lucrează în acest mediu profesional să comunice, să colaboreze, să dezvolte proiecte, să facă schimb de experiență și să participe la cea mai mare comunitate a cadrelor didactice din Europa.

Platforma School Education Gateway se adresează profesorilor, școlilor și experților și își propune să ofere informații cu privire la noutățile, tendințele, politicile, inițiativele și activitățile din domeniul învățământului școlar și să favorizeze schimburile pe teme importante.