Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport
Search the guide

Care este structura Programului Erasmus+?

Pentru a-și atinge obiectivele, programul Erasmus+ prevede punerea în aplicare a următoarelor acțiuni-cheie în perioada 2021-2027:

Acțiunea-cheie 1 – Mobilitatea Persoanelor

Această acțiune-cheie sprijină:

  • Mobilitatea cursanților și a personalului: oportunități de învățare și/sau experiență profesională în altă țară pentru elevi, studenți, cursanți adulți, stagiari și tineri, precum și pentru profesori universitari, cadre didactice, formatori, pedagogi, lucrători de tineret, personalul sportiv, personalul din instituțiile de învățământ și din organizațiile societății civile;
  • Activitățile de participare a tinerilor: inițiative locale și transnaționale conduse de tineri, gestionate de grupuri informale de tineri și/sau de organizații de tineret, pentru a ajuta tinerii să se implice și să învețe să participe la viața democratică, sporind nivelul de sensibilizare cu privire la valorile comune și la drepturile fundamentale ale Uniunii Europene, facilitând întâlnirile dintre tineri și factorii de decizie la nivel local, național și european și contribuind la obiectivele comune ale Uniunii Europene.
  • Mobilitatea personalului în domeniul sportului: membrilor personalului din cadrul organizațiilor sportive, în primul rând al organizațiilor sportive de masă, li se oferă ocazia de a-și îmbunătăți competențele și calificările și de a dobândi noi competențe prin intermediul activităților de mobilitate în scopul învățării și prin petrecerea unei perioade în străinătate, contribuind astfel la consolidarea capacităților și la dezvoltarea organizațiilor sportive. Această acțiune sprijină dezvoltarea profesională a antrenorilor și a altor categorii de personal (atât personal remunerat, cât și voluntari) din domeniul sportului de masă. Personalul din sportul profesionist, inclusiv persoanele implicate într-o dublă carieră, sportivă și nesportivă, pot, de asemenea, să sporească impactul învățării și transferul de cunoștințe pentru organizațiile și personalul din domeniul sportului de masă. Pot fi sprijinite oportunități de mobilitate în scopul învățării pentru personalul din sportul profesionist în cazul în care participarea acestuia poate aduce beneficii sportului de masă.
  • Inițiativa DiscoverEU: acțiunea oferă tinerilor cu vârsta de 18 ani ocazia de a avea o experiență pe termen scurt, individuală sau în grup, de călătorie prin Europa. Ca activitate de învățare informală, inițiativa DiscoverEU este menită să le dezvolte participanților sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană și să le permită să exploreze diversitatea culturală a acesteia. De asemenea, acțiunea urmărește să le ofere tinerilor aptitudini și competențe valoroase pentru viața lor viitoare, precum și să îi inspire să adopte un stil de călătorie durabil, în special, și să devină mai conștienți de importanța mediului, în general. DiscoverEU include o acțiune generală, prin intermediul căreia tinerii se pot înscrie direct pe Portalul european pentru tineret, precum și o acțiune de incluziune. Acțiunea de incluziune din cadrul inițiativei DiscoverEU urmărește să le faciliteze tinerilor cu mai puține oportunități participarea în cadrul inițiativei în condiții de egalitate cu colegii lor.
  • Programul oferă oportunități pentru învățarea limbilor străine participanților care desfășoară o activitate de mobilitate în străinătate. Acest sprijin va fi oferit în principal prin intermediul platformei de sprijin lingvistic online (OLS) a programului Erasmus+, adaptată în funcție de necesitățile sectoarelor individuale, întrucât învățarea online oferă avantaje în materie de acces și flexibilitate pentru învățarea limbilor străine. În anumite cazuri, adică atunci când învățarea online nu este cel mai bun instrument pentru a răspunde necesităților grupului-țintă, vor fi oferite forme suplimentare de sprijin lingvistic.
  • Schimburi virtuale în sectorul învățământului superior și al tineretului: această acțiune oferă ocazia de a organiza activități interpersonale online care promovează dialogul intercultural și dezvoltarea competențelor non-tehnice, între persoane din țări terțe care nu sunt asociate la program, din statele membre ale UE sau din țări terțe asociate la program. Acestea se desfășoară în cadrul unor grupuri mici și sunt întotdeauna moderate de un facilitator instruit.

Acțiunea-cheie 2 – Cooperarea între organizații și instituții

Această acțiune-cheie sprijină:

Parteneriatele pentru cooperare, inclusiv:

  • Parteneriatele de cooperare: obiectivul principal al parteneriatelor de cooperare este de a permite organizațiilor să îmbunătățească relevanța și calitatea activităților lor, să își dezvolte și să își consolideze rețelele de parteneri, să își sporească capacitatea de a opera în comun la nivel transnațional, prin stimularea internaționalizării activităților lor și prin schimburi sau elaborarea de noi practici și metode, precum și prin schimbul de idei și prin confruntarea ideilor;
  • Parteneriatele la scară mică: această acțiune vizează extinderea accesului la program pentru actorii la scară mică și pentru persoanele care au un acces dificil la învățământul școlar, la educația adulților, la educația și formarea profesională, la activitățile de tineret și la sport. Prin acordarea unor granturi mai reduse organizațiilor, pe o durată mai scurtă de timp și cu cerințe administrative mai simple în comparație cu parteneriatele de cooperare, această acțiune urmărește să se adreseze organizațiilor de bază, organizațiilor nou-intrate în cadrul programului și organizațiilor cu mai puțină experiență, reducând barierele la intrare în program pentru organizațiile cu capacitate organizațională mai redusă.

Parteneriate pentru excelență, inclusiv:

  • Universitățile europene: această acțiune sprijină emergența alianțelor ascendente ale instituțiilor de învățământ superior, care va conduce cooperarea transfrontalieră la următorul nivel de ambiție, prin elaborarea de strategii comune pe termen lung pentru educație, cercetare și inovare de înaltă calitate, bazate pe o viziune și pe valori comune;
  • Centrele de excelență profesională (CEP): această acțiune sprijină o abordare ascendentă a excelenței profesionale, care implică o gamă largă de părți interesate de la nivel local și care permite instituțiilor de educație și formare profesională (EFP) să își adapteze rapid oferta de competențe la evoluția nevoilor economice și sociale. Aceste instituții își desfășoară activitatea într-un context local specific, creând ecosisteme de competențe pentru inovare, dezvoltare regională și incluziune socială, și colaborează cu centre de excelență profesională din alte țări prin intermediul unor rețele internaționale de colaborare. Acțiunea oferă oportunități pentru formarea profesională inițială a tinerilor, precum și pentru continuarea perfecționării și recalificării adulților, prin intermediul unei oferte flexibile și adecvate de formare care să răspundă nevoilor unei piețe a muncii dinamice, inclusiv în contextul dublei tranziții verzi și digitale;
  • Academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice (Erasmus+ Teacher Academies): obiectivul general al acestei acțiuni este de a crea parteneriate europene între furnizorii de învățământ pedagogic pentru a înființa academii Erasmus+ pentru cadrele didactice care să dezvolte o perspectivă europeană și internațională în învățământul pedagogic. Academiile vor adopta multilingvismul și diversitatea culturală, vor dezvolta învățământul pedagogic în conformitate cu prioritățile politicii educaționale a UE și vor contribui la obiectivele Spațiului european al educației;
  • Acțiunea Erasmus Mundus: această acțiune vizează încurajarea excelenței și internaționalizarea la nivel mondial a instituțiilor de învățământ superior prin intermediul unor programe de studii – la nivel de masterat – furnizate în comun și recunoscute în comun de instituțiile de învățământ superior din Europa și deschise instituțiilor din alte țări ale lumii.

Parteneriatele pentru inovare, inclusiv:

  • Alianțele pentru inovare: această acțiune vizează încurajarea cooperării strategice dintre actorii-cheie din sectorul învățământului superior și al educației și formării profesionale, din sectorul întreprinderilor și din cel al cercetării – „triunghiul cunoașterii” –, pentru a încuraja inovarea și modernizarea sistemelor de educație și formare în ceea ce privește identificarea și furnizarea setului potrivit de aptitudini, cunoștințe și competențe pentru a satisface cererea viitoare de pe piața muncii în sectoarele și domeniile strategice pentru creșterea durabilă și pentru competitivitatea Europei.
  • Proiectele orientate spre viitor: această acțiune urmărește să încurajeze inovarea, creativitatea, participarea, precum și antreprenoriatul social în diferite domenii ale educației și formării. Acțiunea va sprijini ideile orientate spre viitor care răspund priorităților-cheie europene și care au potențialul de a fi difuzate la scară largă și de a contribui la îmbunătățirea sistemelor de educație și formare, precum și de a exercita un efect inovator semnificativ, în ceea ce privește metodele și practicile, asupra tuturor tipurilor de învățare și asupra cadrelor de participare activă pentru coeziunea socială a Europei.

Proiectele de consolidare a capacităților, incluzând:

  • Proiectele de consolidare a capacităților în domeniul învățământului superior: această acțiune sprijină proiectele de cooperare internațională bazate pe parteneriate multilaterale între organizații active în domeniul învățământului superior din statele membre ale UE sau din țări terțe asociate la program și din țări terțe care nu sunt asociate la program. Acestea urmăresc să susțină relevanța, calitatea, modernizarea și accesibilitatea învățământului superior din țări terțe care nu sunt asociate la program, ca motor al dezvoltării socioeconomice durabile.
  • Proiectele de consolidare a capacităților în domeniul educației și formării profesionale: această acțiune în domeniul educației și formării profesionale sprijină proiectele de cooperare internațională bazate pe parteneriate multilaterale între organizații active în domeniul EFP din statele membre ale UE, din țări terțe asociate la program și din țări terțe care nu sunt asociate la program. Aceste proiecte urmăresc să susțină relevanța, accesibilitatea și capacitatea de adaptare ale instituțiilor de educație și formare profesională din țările terțe care nu sunt asociate la program, ca motor al dezvoltării socioeconomice durabile.
  • Proiectele de consolidare a capacităților în domeniul tineretului: această acțiune sprijină cooperarea și schimburile în domeniul tineretului dintre organizațiile din statele membre ale UE, din țările terțe asociate la program și din țări terțe care nu sunt asociate la program și include activități de învățare nonformală cu accent pe creșterea capacității organizațiilor care lucrează cu tineri în afara sistemelor formale de învățământ, asigurând totodată participarea activă a tinerilor.
  • Proiectele de consolidare a capacităților în domeniul sportului: acțiunea va sprijini proiectele de cooperare internațională bazate pe parteneriate multilaterale între organizații active în domeniul sportului din statele membre ale UE, din țări terțe asociate la program și din țări terțe care nu sunt asociate la program. Aceste proiecte urmăresc să sprijine activități și politici în domeniul sportului în țări terțe care nu sunt asociate la program, ca mijloc de promovare a valorilor, precum și ca instrument educațional pentru promovarea dezvoltării personale și sociale a persoanelor și pentru crearea unor comunități cu un nivel mai mare de coeziune.

Evenimentele sportive non-profit:

această acțiune va sprijini pregătirea, organizarea și monitorizarea unor evenimente sportive non-profit, organizate fie într-o singură țară, fie în mai multe țări de către organizații non-profit sau de către organisme publice active în domeniul sportului. Aceste evenimente vor avea drept obiectiv sporirea vizibilității acțiunilor Erasmus+ în domeniul sportului, precum și sensibilizarea cu privire la rolul sportului în promovarea incluziunii sociale, a egalității de șanse și a activităților fizice care întăresc sănătatea.

Platformele digitale, cum ar fi Platforma europeană pentru educația școlară (inclusiv eTwinning), Platforma electronică pentru educația adulților în Europa (EPALE) și Portalul european pentru tineret, vor oferi spații virtuale de colaborare, baze de date pentru găsirea de parteneri, comunități de practică și alte servicii online pentru cadrele didactice, pentru formatori, pentru lucrătorii de tineret, factorii de decizie și alți practicieni, precum și pentru elevi, tineri și cursanți adulți din Europa și din afara ei.

Acțiunea-cheie 3 – Sprijin pentru elaborarea de politici și pentru cooperare

Această acțiune-cheie sprijină:

Acțiunea „Tineretul european împreună”, care vizează atât organizațiile de tineret de la nivel local, cât și organizații mai mari și care susține parteneriate transfrontaliere. Activitățile desfășurate în cadrul acestei acțiuni ar trebui să contribuie la extinderea acțiunilor de informare la tineri pentru a asigura o diversitate de voci și pentru a ajunge la grupuri diverse de tineri din cadrul și din afara organizațiilor de tineret, inclusiv la tinerii cu mai puține oportunități. Aceste activități ar trebui să implice o varietate de canale tradiționale și digitale și să faciliteze dezvoltarea de parteneriate și de rețele, favorizând participarea și accesul ONG-urilor și mișcărilor de tineret de la nivel local.

În plus, această acțiune-cheie include:

  • Acțiuni care vizează pregătirea și sprijinirea punerii în aplicare a agendei de politici a UE în domeniul educației, formării, tineretului și sportului, inclusiv a agendelor sectoriale pentru învățământul superior, pentru educația și formarea profesională, pentru școli și pentru educația adulților, în special prin facilitarea guvernanței și a funcționării metodelor deschise de coordonare;
  • Realizarea de experimentări în materie de politici europene, conduse de autorități publice de nivel înalt, care implică efectuarea de studii pe teren cu privire la măsurile de politică în mai multe țări, pe baza unor metode de evaluare sigure. În conformitate cu Strategia UE pentru tineret, se va acorda, de asemenea, sprijin financiar structurilor care animă grupul de lucru național desemnat de fiecare autoritate națională în cadrul dialogului UE cu tinerii la nivel național;
  • Acțiuni care vizează colectarea de dovezi și cunoștințe cu privire la sistemele și politicile din domeniile educației, formării, tineretului și sportului la nivel național și la nivel european, pentru a facilita elaborarea motivată a politicilor. Colectarea și analiza dovezilor vor fi realizate prin anchete statistice și studii la nivelul UE sau la nivel internațional, precum și prin expertiză tematică și specifică fiecărei țări;
  • Acțiuni care facilitează transparența și recunoașterea competențelor și calificărilor, precum și transferul de credite, pentru a stimula asigurarea calității, pentru a sprijini validarea învățării nonformale și informale, gestionarea și orientarea competențelor. Acest domeniu va include, de asemenea, sprijinul acordat organismelor sau rețelelor naționale și europene, care facilitează schimburile transeuropene, precum și dezvoltarea unor parcursuri de învățare flexibile între diferite sectoare ale educației, formării și tineretului și între cadrele de învățare formală, nonformală și informală;

Acțiuni care încurajează dialogul în materie de politici cu părțile interesate din Uniunea Europeană și din afara acesteia, de exemplu, prin conferințe, evenimente și alte activități care implică responsabilii de elaborarea politicilor, practicienii și alte părți interesate din domeniile educației, formării, tineretului și sportului, pentru a sensibiliza cu privire la agendele de politici europene relevante și pentru a promova Europa ca o destinație excelentă pentru studiu și cercetare;

  • Cooperarea cu organizațiile internaționale cu expertiză și capacitate analitică recunoscute la scară largă (cum ar fi OCDE și Consiliul Europei), pentru a consolida impactul și valoarea adăugată a politicilor în domeniile educației, formării, tineretului. și sportului.

Acțiunile Jean Monnet

Acțiunile Jean Monnet sprijină:

  • Acțiunea Jean Monnet în domeniul învățământului superior: această acțiune sprijină instituțiile de învățământ superior din Europa și din afara acesteia în promovarea predării și cercetării în domeniul integrării europene și a dezbaterilor și schimburilor strategice, cu participarea mediului academic și a responsabililor de elaborarea politicilor, pe tema priorităților de politică ale Uniunii. Sunt sprijinite următoarele subacțiuni: Modulele Jean Monnet: programe de predare scurte în cadrul uneia sau mai multor discipline din domeniul studiilor privind Uniunea Europeană; Catedrele Jean Monnet: posturi didactice cu o durată mai îndelungată, cu specializare în studii privind Uniunea Europeană, destinate profesorilor universitari individuali; Centrele de excelență Jean Monnet: puncte focale care colectează cunoștințele experților de nivel înalt în diferitele discipline din domeniul studiilor europene și care dezvoltă activități transnaționale și legături structurale cu instituțiile universitare din alte țări;
  • Acțiunea Jean Monnet în alte domenii ale educației și formării: această acțiune promovează cunoașterea Uniunii Europene în școli și în institutele de educație și formare profesională (EFP) din statele membre ale UE și din țările terțe asociate la program. Scopul său este de a le oferi furnizorilor de educație oportunități de a elabora și de a furniza conținut cursanților și furnizorilor de învățământ pedagogic, cu scopul de a sprijini cadrele didactice punându-le la dispoziție metodologii și cunoștințe actualizate privind aspecte legate de Uniunea Europeană, precum și de a promova dezbateri și schimburi între reprezentanții școlilor și ai EFP și părțile interesate cu privire la învățarea pe teme legate de Uniunea Europeană. Sunt sprijinite următoarele subacțiuni: Învățământul pedagogic: concepe și oferă cadrelor didactice propuneri de formare structurată pe teme legate de UE; Inițiativa „Cunoașterea UE”: promovarea unei mai bune înțelegeri, în învățământul general și în sectorul formării profesionale (ISCED 1 – 4).
  • Dezbaterea de orientare Jean Monnet: rețelele Jean Monnet în domeniul învățământului superior, în conformitate cu o temă specifică legată de o prioritate a Comisiei, vor colecta, vor împărtăși și vor supune discuțiilor între parteneri rezultatele cercetărilor, conținutul cursurilor, experiențele și produsele (studii, articole, conținutul cursurilor etc.). Rețelele pentru alte domenii ale educației și formării, schimbul de bune practici și experiența predării în echipă în cadrul unui grup de țări;
  • Sprijin pentru instituțiile desemnate: acțiunea sprijină instituțiile care urmăresc un obiectiv de interes european, oferind Uniunii, statelor membre ale acesteia și cetățenilor săi servicii de înaltă calitate în domenii prioritare specifice. Activitățile principale și activitățile de comunicare ale acestor instituții implică cercetarea, inclusiv colectarea și analiza de date pentru pregătirea viitoarelor politici, predarea in situ și online pentru viitorul personal al organizațiilor internaționale și pentru funcționarii publici, în special în domeniul juridic și managerial, organizarea de evenimente legate de aspecte prioritare pentru Uniune și diseminarea rezultatelor specifice și a informațiilor generale pentru publicul larg.