Skip to main content

Erasmus+

EU programme for education, training, youth and sport
Search the guide

Acțiunea-cheie 3: Sprijin pentru elaborarea de politici și cooperare

Acțiunea-cheie 3 oferă sprijin pentru cooperarea în domeniul politicilor la nivelul Uniunii Europene, contribuind astfel la punerea în aplicare a politicilor existente și la dezvoltarea de noi politici care pot declanșa modernizarea și reformele, la nivelul Uniunii Europene și al sistemelor, în domeniile educației, formării, tineretului și sportului.

Acțiunile puse în aplicare prin această acțiune-cheie vizează:

  • pregătirea și sprijinirea punerii în aplicare a agendei UE privind politicile în domeniul educației, formării, tineretului și sportului, prin facilitarea guvernanței și a funcționării metodelor deschise de coordonare;
  • realizarea de experimentări în materie de politici europene, conduse de autorități publice de nivel înalt și care implică studii de teren cu privire la măsurile de politică în mai multe țări pe baza unor metode de evaluare sigure;
  • colectarea de dovezi și cunoștințe cu privire la sistemele și politicile de educație, formare, tineret și sport la nivel național și european, în vederea facilitării unei elaborări motivate a politicilor;
  • facilitarea transparenței și a recunoașterii competențelor și calificărilor, precum și a transferului de credite, încurajarea asigurării calității și a utilizării certificatelor digitale, sprijinirea validării învățării nonformale și informale a gestionării competențelor și a orientării;
  • încurajarea dialogului în materie de politici cu părțile interesate din interiorul și exteriorul Uniunii Europene, prin conferințe, evenimente și alte activități care implică responsabili de elaborarea politicilor, practicieni și alte părți interesate din domeniile educației, formării, tineretului și sportului, pentru a crește gradul de sensibilizare cu privire la agendele relevante în materie de politici europene și pentru a promova Europa ca destinație excelentă pentru studiu și cercetare;
  • îmbunătățirea punerii în aplicare a programului din punct de vedere calitativ prin facilitarea transferului de cunoștințe și practici între agențiile naționale, dotarea agențiilor naționale și a Comisiei cu resurse de tipul grupurilor de reflecție, care să permită elaborarea de activități și strategii pentru punerea în aplicare a programului în legătură mai strânsă cu dezvoltarea politicilor; furnizarea de instrumente pentru o mai bună exploatare a potențialului sinergiilor și al complementarităților;
  • oferirea de oportunități persoanelor aflate în orice etapă a vieții care dețin o experiență de învățare în străinătate în domeniul lor de expertiză, cum ar fi guvernanța publică, agricultura și dezvoltarea rurală, noile tehnologii, întreprinderile etc.;
  • sprijinirea organismelor de punere în aplicare a programului Erasmus+ să acționeze ca facilitatori pentru extinderea proiectelor Erasmus+, să solicite granturi sau să creeze sinergii folosind sprijinul oferit de fondurile structurale și de investiții europene, gestionate la nivel național și regional, de Programul-cadru pentru cercetare și inovare și de programele legate de migrație, securitate, justiție și cetățenie, sănătate și cultură;
  • sprijinirea evenimentelor, a campaniilor și a altor activități de informare a cetățenilor și a organizațiilor cu privire la programul Erasmus+ și la politicile Uniunii Europene în domeniile educației, formării, tineretului și sportului;
  • contribuția la identificarea și diseminarea bunelor practici, precum și a poveștilor de succes din cadrul proiectelor sprijinite, pentru a le oferi mai multă vizibilitate și a le extinde la nivel local, național și european.

Ce acțiuni sunt sprijinite?

Următoarea acțiune este pusă în aplicare prin intermediul prezentului ghid al programului:

  • Tineretul european împreună

Această acțiune este gestionată de Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA).

Acțiunea-cheie 3 acoperă numeroase alte acțiuni în sprijinul reformării politicilor în domeniile educației, formării și tineretului, care sunt puse în aplicare direct de către Comisia Europeană sau prin cereri specifice de propuneri gestionate de Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură. Aceste acțiuni sunt grupate în următoarele secțiuni:

  • sprijin pentru elaborarea politicilor europene;
  • sprijinirea instrumentelor și a măsurilor Uniunii care promovează calitatea, transparența și recunoașterea competențelor, a aptitudinilor și a calificărilor;
  • dialogul în materie de politici și cooperarea cu principalele părți interesate și cu organizațiile internaționale;
  • măsuri care contribuie la punerea în aplicare de calitate și favorabilă incluziunii a programului;
  • cooperarea cu alte instrumente ale Uniunii și sprijinirea altor politici ale Uniunii;
  • activități de diseminare și de sensibilizare.

Mai multe informații cu privire acțiunile sprijinite sunt disponibile pe site-urile Comisiei Europene și ale Agenției Executive.